Acum doi ani scriam asta:

Despre ce?
Despre eroi. Nu, nu ma refer la eroii din filme sau desene animate, nici macar despre eroii care suntem cu totii inauntrul nostru cand facem lucruri incredibile.

Prefer sa vorbim despre eroii pe care ii vedem la televizor si avem incredere in ei si in ceea ce spun. Tin minte cum aveam 12-13 ani si stateam cu taica-miu in fata televizorului in timpul sfarsitului de saptamana si urmaream, un picut fortat, toate talk-show-urile de pe vremea aceea. Erau atat de multe, sarbatorind libertatea cuvantului, compensand pentru toata tacerea de dinainte. Ei bine, majoritatea emisiunilor aveau ca invitati personalitati importante din lumea academica, istorici, artisti, realizatori la Europa Libera, foarte multe persoane persecutate cu doar cativa ani inainte. Printre ei se regasea favoritul meu, Constantin Balaceanu-Stolnici. Favorit datorita prestantei si felului in care isi expunea punctele de vedere si, mai ales, modului in care vorbea despre istorie. Toate m-au captivat.
Din pacate, eroul a decazut, tacerea publica care inconjoara recentele dezvaluiri ale CNSAS reprezinta o forma de blam din partea mass-mediei. Eu, personal, nu il invinovatesc pentru faptul ca a colaborat cu Securitatea. Nu as avea cum, nu am trait acele vremuri, deci nu pot judeca felul in care altii au supravietuit sau si-au asigurat o oarecare siguranta. Dar din pacate, nu pot sa trec peste modul si sangele rece cu care a aparut in public si a tinut lectii de morala, istorie si bun gust.
A facut-o din lasitate? Din cauza presiunii publice? A simtit nevoia sa fie privit ca unul dintre cei pe care ii turnase inainte de ’89? A acceptat functii publice pentru a incerca sa indrepte o parte din ce gresise? Sau poate doar ii caut scuze din naivitate? Cine stie, poate gresesc si ma grabesc sa il clasific si sa il asez intr-un grup de oameni alaturi de care nu ii este locul.
Romania, anul 2007 spre sfarsite, e caracterizata printre altele si de absenta personalitatilor marcante, lipsa unor modele de urmat si de admirat de catre generatia tanara. Oare cat timp trebuie sa treaca pentru ca si in tara noastra sa existe iarasi figuri dominante? Sa privim la televizor, sa ascultam o emisiune radio, sa citim un articol din ziar fara teama ca cel care l-a scris e o persoana care nu merita privilegiul de a fi privit ca un lider de opinie…
Pacat.

Totul ramane valabil, inca nu avem persoane cu care sa ne mandrim. Peste alti doi ani o sa revin iarasi cu acelasi post, poate atunci va fi altfel. Poate.