Teparii independenti, pardon… taximetristii independenti, vor purta banderole albe la taxiuri in semn de solidaritate.
Ma-ntreb ce urmeaza… oare maturatorii de strada de la REBU vor purta si ei banderole albe la tomberoane?! Nu de alta, dar ambele categorii sunt cam pe acelasi nivel de pregatire.

Pe aceeasi nota, sa le-o trag la cioc alora de la Metrorex pentru greva pizdii. Au ditamai salariile, sporuri cat se poate, dar sunt solidari cu amaratii de profesori, medici si alti bugetari care chiar fac ceva pentru banii aia pe care ii primesc, nu doar imping o hartie din stanga-n dreapta in timp ce se scobesc cu unghia-n cur – vezi administratia publica.

Ipocrizia caracterizeaza Romania.

I hate work. N-ar fi posibil sa avem saptamana de lucru de o zi? Hai… O zi jumate… Vreau sa fiu rezonabil totusi. :D

Ar fi multicele motive, dar cel mai important este ca pur si simplu nu mai simt nevoia sa o fac. Am inceput sa scriu pe defunctul 360.Yahoo.com ca sa vars tot ce nu aveam ocazia sa exprim într-o conversatie casual sau tot ce nu doream sa spun unei persoane anume, dar trebuia sa fie spus undeva.
Scriam cam cu trei ocazii: când se întampla vreun eveniment (prin prisma mea – desigur), cand aparea sau descopeream ceva ce se cerea impartasit si cu altii si cand era ceva ce îmi afecta starea de spirit normala – in general, astea erau ori chestii gen inlav ori momente melancolice cauzate de x factori in care nu are rost sa intru acum.
Prima categorie de posturi era legat? de intamplarile cotidiene fata de care aveam ceva de spus. A doua era compus?, cel mai adesea, din rautati sau muzici, completate de ocazionalele aberatii for fun. Ambele genuri de posturi erau scrise ziua, la work cel mai des.
A treia categorie, in schimb, continea lucruri destul de personale dar pe care puteam sa le impartaseam unui numar mic de persoane din lista de acolo.
Acum nu mai simt ca le pot impartasit aici si, ca sa fiu sincer, nici nu prea as mai avea ce sa scriu. Am ajuns in punctul evolutiei mele in care am un ritm destul de stabil si genul acela de posturi nu mai are ce sa caute. Ca sa il parafrazez pe Twain, o sa ne oprim cu povestea aici pentru ca deja nu ar mai o poveste despre copii, ci despre adulti in toat? regula.
Asta ne lasa doar cu primele doua categorii disponibile. Dar nu-i nicio problema, in mod evident, iubesc sa bat campii. Promit sa o fac in continuare, cu aceeasi frecventa, evident. : D

And, of course, a tune.